Si ca final, cand eram mai tinerel am mai scris ceva poezii dar le-am pierdut pe toate
Au mai ramas 4 care le-am gasit acum pe internet (restul au ramas pe un caiet aruncat)
Poeziile au fost publicate pe agonia.ro sub pseudonimul de "Amfost"
Mamei mele
Tihna împlinirilor ce-mi zgârie in tâmplă aşchii de dor...
Mă scapără-ntr-o lume a speranţei
Din pântecul ce mi-a prins sângele scânteie
Adormindu-mă, blând, cântecul de leagan...
Mamă, mi-ai sorbit cu lacrimi patimi ce m-au ferecat în piatră
Nelasând timpul să mă ia in vâltoarea de-amagiri ‘negre
Iar clipele ţi-au lăsat paşii lor pe frunte.
Ş-acum chiar, cu fiecare pas ce-l fac,
Ştiu că n-am să cad, şi voi gasi un sprijin in braţele tale
...
Cu umilinţa, am să-mi pierd privirea de dupa uşi
Şi dincolo... cu lăcomie de viaţă îţi voi aduna lumina din privire
Ş-am să-mi regasesc jocul şi puterea de a fi copil
sau
Îţi şterg privirea din lacrimile mele,
Paşind amare umbre în calea mea de piatră
Şi-nchid ferestre-n ziduri şi să tacă
A nopţilor păreri ce curg prea grele.
În gânduri îmi crestez surâs şi alinare
Poveri ce mă cuprind golindu-mă de mine
Smulg aripi din lut să le înalţ spre zare
Clădind bucăţi de umbră pe clipe în ruine.
Au adormit păreri de rău pe pleoape
Şi s-au visat din stropii de furtună
Cum înfloresc fiori de gheaţă
Din zări de taină ce le-adună.
Şi stau... mareţe-n trupuri firave de flori
Parfumul alintărilor pe-un bileţel de toamnă
Uscându-se lumina din palide culori
Şi strălucire-n visuri e trupul tău de doamnă
sau
Mărunte străluciri, se-ntorc privirii
Când gândul te-nfăşoară-n formă
Curând am să uit...
Şi dacă priviri ar semăna cuvinte,
Zărindu-te te-aş striga „iubire”.
...
De ţi-am ascuns prin şoapte gesturi de iubire,
Şi n-ai simţit mult-alintate clipe...
Dacă nu am lăsat să curgă altă noapte,
Şi am curmat din linu-ţi zbor de vise,
Te rog, mă iartă!
deci am avut si perioada mai depresiva prin care trece Raul (poate) dar ca sa speri sa fii fericit trebuie sa fi optimist...
De ex in poezia "Monolog" m-am gandit ce simte oare o persoana cu ganduri mai "negre" ca sa zic asa...
Nu am inteles niciodata un om ce renunta la lupta cu viata... dar presupun ca nu analizeaza toate aspectele faptelor sale. In poezia asta sunt 4 etape ale unei "caderi"
1. gestul unui sinucigas ca o eliberare, ca un zbor urmat de un monolog interior
2. incercarea de a se autoconvinge ca acest gest e unica solutie
3. Punctul maxim cand persoana crede ca e libera ...
4. Apoi regretul gestului si sfarsitul nu ca o eliberare ci ca o cadere fara un sens prea filosofic...
Ma rog nu am talent foarte mare si eram mai copil ca si Raul... dar sper sa intelegeti ideea
Pereţii reci de piatră zidesc pe verticală
Săgeţi ce smulg privirii amurguri de durere,
"Am zis, sărut, în vârf de catedrala,
Dar am uitat surâsul din cadere...
Atât de tainic pasul şi-atât de simplu gestul
Şi viaţa... mi se scurge, uitându-mă de restul...
Căci gândul, rupe formă şi viaţă şi un nume
Şi-i tot ce văd in mine şi-i tot ce am pe lume
Şi zbor...
Tăcut mă-ntorc spre mine în voia veşniciei
Căci lumea am luat-o să-mi prindă alinare...
În gândul existenţei, mă plec nevredniciei
Să le răsfrâng, -nălţărilor, visare
Şi tac...
Tu poate nu ma simţi, dar sunt ca şi o piatră
Cu trup zdrelit, de-amurguri solitare
Căzut până la ultimul vis, dar tu mă iartă
Căci clipa ce-a din urmă m-apropie de soare
Şi râd...
Dar focul amăgirii ce-ntunecă privirea
Nu prinde aripi largi să-mi curme suferinţa,
Ci piere-n colb de lacrimi, deşteptându-mi firea,
Iar inima mi-e strânsă de viziuni lucide
Şi cad..."
3.